Povestea lui Cilibia Miruna

Felix — motanul cu inima cât o casă

Felix a apărut în viața mea pe neașteptate, așa cum apar toate lucrurile frumoase care îți schimbă complet ritmul inimii. L-am găsit în fața blocului, murdar, slăbit și cu o privire care părea să spună „știu că nu-mi e locul aici, dar n-am avut de ales”. M-am aplecat ușor spre el, iar el nu s-a speriat. A venit direct spre mine, s-a frecat de piciorul meu și s-a așezat pe betonul rece, ca și cum ar fi zis: „gata, sunt al tău”. L-am luat acasă în acea zi, fără să stau pe gânduri. Am improvizat un culcuș dintr-un prosop și o cutie, iar el a adormit instant, fără teamă. A fost obosit, dar recunoscător. L-am dus la veterinar a doua zi, și deși era deshidratat și cu o infecție ușoară la ochi, doctorul a zis că e un luptător. L-am îngrijit zi de zi, i-am pregătit mâncarea cu grijă, i-am șters ochii, i-am vorbit încet și l-am lăsat să se obișnuiască cu ideea că, de data asta, nu mai trebuie să plece. În timp, Felix a devenit stăpânul casei. S-a îngrășat puțin, dar într-un mod adorabil, merge ca un leu prin cameră, dar doarme lipit de mine ca un copil. Are personalitate, e puțin încăpățânat, dar în același timp extrem de afectuos. Toarce tare, se așază pe tastatură exact când am ceva important de scris, și îmi dă cu lăbuța peste mână când nu îl mângâi suficient. Dar nu aș schimba nimic. Felix este motanul care mi-a adus echilibru, bucurie și zâmbete în cele mai simple momente. Este dovada vie că uneori nu noi salvăm animalele, ci ele ne salvează pe noi, fără să-și dea seama.

Adăugat de: Cilibia Miruna